Ai plecat si m-ai lasat uitata intr-un colt ca pe o carte atinsa de trecerea timpului. Ai plecat, si ai ales-o pe ea. Ai luat cu tine tot ce aveam mai drag: vise, sperante si cel mai important lucru, inima mea. Poate candva iti vei aminti de mine, de acea fata care cu bucurie impacheta vise, imbratisa sperante, care obisnuia sa te priveasca cand dormi si iti saruta pleoapele. Acea fata care astepta cu fericire in suflet sa te revada, sa te intorci acasa. Acea fata pe care o sarutai si o imbratisai strans. Poate candva iti vei aminti de visele ce le aveam amandoi in noptile fierbinti de vara, de dorintele ce ne tineau de cald iarna, de primul sarut timid, de inima mea batand de fericire cand te tinea in brate. Cand ai plecat, am avut doar o dorinta, un ultim sarut. Dar nu mi l-ai mai dat niciodata. Voi trai cu amintirea buzelor tale catifelate, cu amintirea ochilor tai frumosi ca stelele. Acum iti dau in dar lacrimile mele, sa le porti cu tine aproape de inima. Imi e si imi va fi dor de tine mereu, poate ca tie nu iti pasa, poate ca nu ma mai iubesti, dar eu te iubesc. Te-am iubit, te iubesc si te voi iubi mereu chiar daca tu ma vei fi dat uitarii. Si inima imi va plange mereu pt ceea ce ar fi putut fi, voi continua mereu sa sper chiar daca tu m-ai alungat de langa tine. Sper ca intr-o zi sa realizezi cat de mult te iubesc. Eu voi continua pana atunci sa traiesc ca o carte prafuita intr-un colt, din care literele timpului se sterg usor, usor...paginile vor deveni goale si vor astepta sa fie rescrise de o noua speranta...Adio, puiul meu mic.
