Moarta vie

Sunt eu, doar eu...inconjurata de un intuneric neindurator. Sufletul meu a murit, a murit fara sa stiu. Dar in ce moment al vietii a murit? Sa se fi saturat de atata durere si de atatea jigniri? Sa se fi saturat de atatea critici? In fata lor ma prefac a fi fericita, dar cand sunt singura ma las cuprinsa de ganduri, de indoieli, de durere. Ma gandesc...cum e moartea? Cum e sa simti ca viata se scurge din tine? Sa fie moartea insasi esenta finala a vietii? Sa fie moartea drogul final? Mi-as dori doar sa stiu cum e sa ai o familie fericita, cum e sa fii lipsita de probleme, cum e ca cineva sa fie mereu acolo pentru tine. Mi-as dori sa ma intrebe macar o data cineva "Ce vrei tu de la viata? Ce te face fericita?". Sa nu mi se mai impuna sa fac tot ceea ce ei doresc, ceea ce ei au esuat sa faca. Vreau sa fiu libera, sa nu ma mai simt moarta, o moarta vie. In tot acest intuneric, doar el...steaua mea stralucitoare in intuneric, ma face sa revin la viata. Restul se gandesc doar cum sa profite, cum sa impuna, cum sa ma omoare incet. Vreau sa nu mai simt, sa fiu rece ca gheata fata de toti, sa ii fac sa imi simta indiferenta, sa imi simta raceala cu adevarat. Iar cand o voi face, sa nu ma intrebe nimeni "De ce?", pentru ca atunci le voi spune "Sunt ceea ce ati vrut sa fiu!"

Daca ai fi ascultat...

In viata, anumite usi se inchid, inchizand un vechi capitol, iar altele se deschid si-ti arata noi orizonturi, iti dau noi pagini pentru a fi scrise. Mi-am luat stiloul si am inceput sa scriu cu cerneala vietii. Am scris pagini peste pagini, pana cand am gasit o inima care sa scrie alaturi de mine. Am scris cu rosul iubirii acele clipe frumoase, am scris cu sclipirea stelelor acele nopti in care visam impreuna, am scris cu negura noptii toate acele triste clipe...Acum, scriu aici cu amintirea a ceea ce a fost, cu amintirea ochilor tai. Nu am regrete, iti multumesc ca mi-ai aratat ce frumos e sa fii iubit, ce frumos e sa iubesti...iti multumesc ca mi-ai rabdat toanele. Totusi, nu iti multumesc pentru un singur lucru, nu ai stiut sa asculti cele mai adanci ganduri ale inimii mele. Daca ai fi ascultat, ai fi auzit acea durere muta, acea durere ce-si punea o masca cu un zambet pe fata pentru ai amagi pe toti ca e fericita...care pentru ea erai singura alinare, dar o alinare dureroasa...ca spinii unui trandafir. Daca ai fi ascultat, i-ai fi auzit plansetul...ai fi auzit acele lacrimi curgand...
                 Daca ai fi ascultat.......