In viata, anumite usi se inchid, inchizand un vechi capitol, iar altele se deschid si-ti arata noi orizonturi, iti dau noi pagini pentru a fi scrise. Mi-am luat stiloul si am inceput sa scriu cu cerneala vietii. Am scris pagini peste pagini, pana cand am gasit o inima care sa scrie alaturi de mine. Am scris cu rosul iubirii acele clipe frumoase, am scris cu sclipirea stelelor acele nopti in care visam impreuna, am scris cu negura noptii toate acele triste clipe...Acum, scriu aici cu amintirea a ceea ce a fost, cu amintirea ochilor tai. Nu am regrete, iti multumesc ca mi-ai aratat ce frumos e sa fii iubit, ce frumos e sa iubesti...iti multumesc ca mi-ai rabdat toanele. Totusi, nu iti multumesc pentru un singur lucru, nu ai stiut sa asculti cele mai adanci ganduri ale inimii mele. Daca ai fi ascultat, ai fi auzit acea durere muta, acea durere ce-si punea o masca cu un zambet pe fata pentru ai amagi pe toti ca e fericita...care pentru ea erai singura alinare, dar o alinare dureroasa...ca spinii unui trandafir. Daca ai fi ascultat, i-ai fi auzit plansetul...ai fi auzit acele lacrimi curgand...
Daca ai fi ascultat.......
