Cimitirul...

...but anyway, who would fall in love for such a broken soul like me? Inima mea...e ca un cimitir plin de gropi, unde in fiecare groapa e cate o amintire demult pierduta, unde langa fiecare cruce zace cate o cicatrice, in care ceata e doar nesfarsitul fum de tigara ce se perinda de parca ar vrea sa acopere totul, sa faca totul uitat...sa nu se mai vada gropi si cruci, ci doar un fum alb nesfarsit. Nimeni nu poate intelege ce e in inima mea. Toti vad doar o masca. Da, nu mi-e rusine sa spun, port o masca pictata cu un zambet larg. Dar putini sunt cei ce isi dau seama de acest lucru. Incet, dar sigur sufletul imi moare. O bestie....o bestie fara scrupule si constiinta. O bestie ce si-a transformat inima in piatra. Si totusi...totusi simt nevoia de a fi iubita. Dar cine s-ar putea indragosti de sufletul meu muribund??? Incerc sa simt iarasi viata...sa simt firele de iarba incolacindu-mi picioarele, sa simt raza soarelui sarutandu-mi obrazul, sa simt vantul jucandu-se prin parul meu, dar nu reusesc in a imi opri propria deziluzie. Zi de zi ma afund tot mai adanc in intuneric, caci traiam in lumina dar nu am gasit ancora de a ma tine acolo. Desi am mainile calde, ochii imi sunt mereu reci, fara viata....cauta sclipirea de odinioara printre ramasitele din cimitir...

Ai plecat...

Ai plecat si m-ai lasat uitata intr-un colt ca pe o carte atinsa de trecerea timpului. Ai plecat, si ai ales-o pe ea. Ai luat cu tine tot ce aveam mai drag: vise, sperante si cel mai important lucru, inima mea. Poate candva iti vei aminti de mine, de acea fata care cu bucurie impacheta vise, imbratisa sperante, care obisnuia sa te priveasca cand dormi si iti saruta pleoapele. Acea fata care  astepta cu fericire in suflet sa te revada, sa te intorci acasa. Acea fata pe care o sarutai si o imbratisai strans. Poate candva iti vei aminti de visele ce le aveam amandoi in noptile fierbinti de vara, de dorintele ce ne tineau de cald iarna, de primul sarut timid, de inima mea batand de fericire cand te tinea in brate. Cand ai plecat, am avut doar o dorinta, un ultim sarut. Dar nu mi l-ai mai dat niciodata. Voi trai cu amintirea buzelor tale catifelate, cu amintirea ochilor tai frumosi ca stelele. Acum iti dau in dar lacrimile mele, sa le porti cu tine aproape de inima. Imi e si imi va fi dor de tine mereu, poate ca tie nu iti pasa, poate ca nu ma mai iubesti, dar eu te iubesc. Te-am iubit, te iubesc si te voi iubi mereu chiar daca tu ma vei fi dat uitarii. Si inima imi va plange mereu pt ceea ce ar fi putut fi, voi continua mereu sa sper chiar daca tu m-ai alungat de langa tine. Sper ca intr-o zi sa realizezi cat de mult te iubesc. Eu voi continua pana atunci sa traiesc ca o carte prafuita intr-un colt, din care literele timpului se sterg usor, usor...paginile vor deveni goale si vor astepta sa fie rescrise de o noua speranta...
                    Adio, puiul meu mic.